(AGGRI) Program de granturi investiționale pentru sectorul zootehnic
Obiectivul General al granturilor acordate în cadrul Proiectului de Investiții pentru Guvernanță, Creștere și Reziliență în Agricultură (AGGRI), finanțat de Banca Mondială, vizează finanțarea activităților ce vor contribui la sporirea competitivității sub-sectoarelor țintite și atingerea obiectivelor specifice.
În conformitate cu prevederile Acordului de Finanțare, acordată Proiectului AGGRI, programul de granturi investiționale va stimula investițiile în infrastructura sectoarelor zootehnic și horticol (culturi de nișă). Totodată, programul de granturi investiționale va fi extins şi asupra activităților de procesare a laptelui, cărnii sau produselor horticole de nișă de către fermieri sau grupuri de producători.
Suportul financiar nerambursabil acordat sub formă de grant vizează atât fermieri individuali, cât și grupuri de producători active în domeniul zootehnic si horticol (de nișă), astfel aceste investiții vor contribui la dezvoltarea întreprinderilor autohtone, vor crea un mediu prielnic pentru consolidarea produselor de calitate conforme cu standardele internaționale prin acordarea suportului tehnic în vederea creării și extinderii bazei materiale pentru a putea aplica tehnologii moderne. Suportul investițional acordat va contribui și la gestionarea mai eficientă a resurselor umane implicate, precum și a altor factori de producție.
Obiectivele specifice a liniei de granturi investiționale competitive sunt:
Scutirea de TVA cu drept de deducere pentru livrările de mărfuri și servicii și facilitățile fiscale și vamale
Facilități fiscale și vamale: aplicarea cotei „Zero” a TVA la import și livrări locale, scutirea de plată a taxelor vamale, procedurilor vamale, accize.
1. Subvenții
Verificați condițiile de acordate pe pagina AIPA
https://aipa.gov.md/ro/content/regulamentele-de-subventionare
2. Asigurare subvenționată în agricultură
Verificați condițiile de acordare pe pagina AIPA
https://aipa.gov.md/ro/content/cereri-%C5%9Fi-formulare-obligatorii-pentru-accesarea-subven%C8%9Biilor-anul-2023
3. Garanții pentru accesarea creditelor
Verificați condițiile de accesare la ODA
https://www.oda.md/ro/acces-la-finantare/garantii-individuale
Această platformă a fost implementată cu suportul financiar al Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD), în cadrul Proiectul de Reziliență Rurală (IFAD VII), implementat de Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD (UCIP IFAD).
Platforma este gratuită. Autentifică-te pentru a explora toate funcționalitățile